RELAȚII EXTERNE

Colaborarea internaţională a membrilor departamentului „Teorie şi Politici Economice” se realizează în cadrul îndeplinirii proiectelor ştiinţifice internaţionale, a acordurilor de colaborare cu instituţii din străinătate, precum şi în cadrul participării profesorilor departamentului în baza invitaţiilor personale la conferințe științifice, centre ştiinţifice din străinătate, mese rotunde, etc.

Actualmente, membrii departamentului colaborează cu profesorii din cadrul altor departamente similare de învăţământ de peste hotare, şi anume:

  • ASE Bucureşti, departamentul ”Economie şi Politici Economice” (acord de cooperare bilaterală dintre catedre, încheiat în anul 2010)
  • Universitatea Economică de Stat, Minsk (Belorusia)
  • Universitatea „M.V.Lomonosov” din Moscova (Rusia)
  • Universitatea de Vest, Timişoara (România)
  • Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (România)
  • Universitatea “Spiru Haret” Braşov (România)
  • Universitatea Humanistică Europeană din Letonia (Vilnius)
  • Universitatea de Stat din Cernăuţi “Iurii Fedicovici” (Ucraina)
  • Universitatea de Stat “Academia Movileană din Kiev” (Ucraina)
  • Universitatea Centrală Europeană, Budapesta (Ungaria)
  • Universitatea de Stat (Odesa, Ucraina)
  • Universitatea „Stefan cel Mare”, Suceava, Romania
  • Zurich University of Teacher Education

Pe lângă aceasta, Departamentul "Teorie și Politici Economice" colaborează cu Guvernul R.M., Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, Centrul analitic Expert-Grup, Institutul Național de Cercetări Economice și cu structuri internaționale: Consiliul Europei, World Trade Organization, UNDP, etc.