Ciclul II – Masterat

Ciclul II – de doi ani – masteral conduce la obținerea diplomei de master, masteranzii dobândind cunoştinţe avansate și competențe de analiză și sinteză, specifice funcțiilor de conducere din domeniul dat.

Programul: Politici economice și dezvoltare internațională

Competențele obținute în ciclul de licență sunt dezvoltate prin cursurile speciale, cu orientare verticală, în care masteranzii își vor aprofunda cunoștințele obținute la ciclul I și a cursurilor cu orientare pe orizontală, interdisciplinare, menite să dezvolte competențele sistemice specifice ciclului. Programul de master este orientat într-o dublă direcție, în funcție de tipul de masterat: spre dezvoltarea competențelor de cercetare, pentru masteratul de cercetare, și competențe instrumentale și profesionale pentru masteratul profesional (de specializare îngustă).

Ciclul II conține programe de studii care diferă în dependență de specializare, care au ca obiectiv asimilarea cunoștințelor și formarea competențelor, ținând cont de specializări. În primul an se oferă pentru toate specializările un set comun de competențe fundamentale.

În anul doi, magistrii vor alege studiile profesionale sau de cercetare.

Masteratul de profesionalizare presupune acumularea unor cunoștințe avansate în microeconomie și macroeconomie aplicată, economie instituțională, diagnosticarea activității firmei, economia riscurilor, metode de intervenție a statului în economie, metodica predării științelor economice, politica demografică, relații publice, teza de master , etc.

Masteratul de cercetare formează competențe fundamentale, ținând cont de specializări și tipul masteratului, în următoarele domenii: (metode cantitative de cercetare economică, metode calitative de cercetare economică, metode avansate de analiză a informațiilor economice), etc. Deținătorii diplomei de licență sau diplomei de master din alte domenii trebuie să acumuleze 30 puncte credite de compensare a studiilor. Aceste puncte credite se formează din studierea cursurilor: Teorie economică, Analiza economico-financiară, Statistică, Politici economice ș.a. Aceste studii presupun acumularea unor cunoștințe avansate în gestiunea cercetărilor în economie, proiect de cercetare.

Categorii / grupuri de profesii pe domenii de activitate:
  • Economie
  • Comerț
  • Administrație
  • Învățământ (cu condiția realizării modulului Psihopedagogic)
Absolvenții pot ocupa posturi de:
  • Conducători în servicii economico-financiare și de administrație
  • Conducători în servicii de personal, pregătirea personalului și alte relații de muncă
  • Conducători de compartimente în activitatea de vânzare și marketing
  • Conducători în servicii de publicitate și relații publice
  • Conducători de compartimente în aprovizionarea tehnico materială
  • Conducători ai serviciilor de informatică
  • Conducători ai compartimentelor de dezvoltare științifico – tehnică
  • Conducători de întreprinderi mici în industrie
  • Conducători de întreprinderi mici din comerțul cu ridicata și amănuntul
  • Conducători de întreprinderi mici din activitatea hotelieră și restaurante
  • Conducători de firme mici de afaceri, tranzacții imobiliare, intermedieri, și alte servicii comerciale
  • Profesori universitari , conferențiari, lectori, asistenți și asimilații ocupați în învățământul superior
  • Specialiști în activități comerciale
  • Personal didactic in învățământ special
  • Conducător de instituții, organizații și întreprinderi;
  • Conducător de compartimente specializate în instituțiile, organizațiile și întreprinderile de prestări servicii pentru populație;
  • Conducător ai compartimentelor de dezvoltare științifico – tehnică;
  • Profesor în învățământul preuniversitar.